Despre Noi

Asociația RAM: Respectă, Ajută, Muncește este o organizație non-guvernamentală, înființată în anul 2019 și care își propune să aducă o schimbare în mediul social, economic, ecologic și cultural-educațional din România.
R.A.M. este acronimul de la 3 cuvinte în care credem cu tărie:

Respectă – respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor români prin incluziunea socială a persoanelor defavorizate, precum și a oricăror persoane fizice care își doresc să își găsească un loc pe piața muncii din România.

Ajută – ajutorul acordat societății pentru educarea și reeducarea cetățenilor români cu scopul de a preveni, menține și perpetua grija pentru societate, dar și pentru un mediu de viață curat și sănătos.

Muncește – oportunitatea de a beneficia de educație, formare profesională și integrare pe piața muncii atât a persoanelor defavorizate, cât și a celor care își doresc să contribuie prin muncă la dezvoltarea societății românești.

Obiectivele noastre:
• creșterea gradului de conștientizare a importanței ecologiei
• educație și acces la educație de calitate pentru toate clasele sociale
• protecția mediului social
Printre activitățile noastre se numără: organizarea de cursuri educative, de formare profesională, de relaxare pentru copii, tineri și adulți, consultanță pentru antreprenorii la început de drum, suport tehnic și de comunicare pentru persoanele care vor să își dezvolte un business, publicitate, activități ecologice, strângeri de fonduri etc.